Marketing prin continut | Content Marketing | Advertoriale

Termenul de marketing prin continut sau content marketing, așa cum este cunoscut în România, a devenit din ce în ce mai celebru. Majoritatea antreprenorilor – în special cei care își administrează singuri site-urile sau platformele online – știu deja că (în linii mari) marketingul prin conținut presupune crearea de conținut (scris, foto, video) pentru platformele pe care există afacerea lor în mediul online. Însă ce nu cunosc aceștia foarte bine, este importanța pe care o poate avea marketingul prin conținut pentru afacerea lor, precum și ce oportunitățile online ar putea pierde, dacă ignoră marketingul prin conținut.

Marketing prin continut = Content Marketing

De ceea, ne-am decis să dedicăm acest articol marketingului prin conținut, astfel încât tu să înțelegi exact ce este acesta și mai ales de ce trebuie să implementezi (cât mai repede) o strategie de content marketing pentru afacerea ta, dacă nu ai făcut acest lucru până acum. 

Ce înseamnă content marketing?

Cea mai formală (și totodată cea mai „oficială”) definiție a fost publicată de către Institutul de Marketing prin Conținut din America (The Content Marketing Institute) și sună cam așa: 

“Marketingul prin conținut reprezintă o abordare strategică de marketing, axată pe crearea și distribuirea de conținut valoros, relevant și consistent pentru a atrage și fideliza o audiență bine-definită, cu scopul de a încuraja și determina audiența vizată să înregistreze conversii menite să genereze, ulterior, profit.”  (Poți consulta aici definiția originală în limba engleză)

Dacă această definiție nu ți se pare prea explicită, dă-ne voie să clarificăm… 😊

În practică, marketing-ul prin conținut înseamnă să creezi și să postezi materiale de interes, relevante și mai ales utile pentru publicul tău, cu scopul de a le demonstra oamenilor că produsele sau serviciile tale sunt soluția pentru problemele lor, astfel încât aceștia să-ți devină, în cele din urmă, clienți. 

Ce tipuri de materiale sunt incluse în content marketing?

Conținutul pe care îl creezi poate îmbrăca nenumărate forme, de la articole pentru blog-uri, la poze, infografice, materiale video, e-book-uri, cursuri online sau orice alt material prin care poți transmite mesajul tău publicului pe care îl vizezi. Totul ține de imaginația și de creativitatea ta. Iată o listă detaliată cu majoritatea tipurilor de materiale pe care le poți realiza: 

Marketing prin Continut LeonPaul Media

Ce înseamnă content marketing valoros?

Una din principalele greșeli pe care le fac companiile atunci când încearcă să creeze conținut pentru site-urile sau platformele lor, este aceea că pun problema din punctul lor de vedere și nu din perspectiva utilizatorilor (adică a publicului vizat). 

Atunci când își promovează afacerea, antreprenorii vorbesc foarte mult despre cât de bună este compania lor, ce avantaje competitive are această față de competiție, cât de calitative sunt produsele/serviciile pe care le oferă ș.a.m.d. 

Ceea ce pierd aceștia din vedere, însă, este următorul aspect:

Când caută pe internet, utilizatorilor (adică oamenilor) nu prea le pasă de companie sau de serviciile acesteia, ci le pasă de ei și de problemele lor.

Acesta este adevărul, așa gândești și tu, așa gândește toată lumea. 

O dată ce ai înțeles acest lucru, îți este mult mai ușor să creezi conținut care să atragă publicul pe care îl vizezi și care să le arate oamenilor că tu ești compania care ar soluția la problemele lor. 

Atunci cânt creezi conținut pentru platformele tale, regula generală de care trebuie să ții cont, este următoarea: 

  • Nu le arăta oamenilor cine ești, ci arată-le oamenilor de ce au nevoie de tine.

Un alt aspect de care trebuie să ții cont pentru a crea conținut de valoare este originalitatea. Chiar dacă ți se pare probabil destul de elementar, ai fi surprins să constați cât de multe site-uri, blog-uri etc utilizează conținut de pe alte platforme. 

De ce este importantă originalitatea, unicitatea unui text?

Imaginează-ți că ai o problemă și intri pe net în căutarea unor informații de tipul “How To…”. Intri pe un blog, de exemplu, însă informația găsită aici nu te satisface, așadar mai intri pe încă unul, însă observi că și textul de pe acesta este identic cu primul. Nemulțumit, te hotărăști să mai intri pe încă un blog. De data aceasta, observi că informația este aceeași ca și pe primele două, numai că reformulată?……….      Cât de deranjantă ți se pare această situație? Și mai ales, cât de mult te-au “ajutat” cele trei blog-uri să îți rezolvi problema?…

Pentru a realiza conținut de valoare și care le este de folos oamenilor, CALITATEA informației trebuie să fie mai presus de CANTITATEA acesteia. Nu te grăbi să realizezi cât mai multe materiale, ci gândește-te cu ce le poți fi de folos utilizatorilor, dacă aceștia accesează site-ul tău. Nu le spune oamenilor ceea ce le-au mai spus deja și alte companii sau alți creatori de conținut, ci transmite-le oamenilor mesajul TĂU, precum și modul tău original prin care poți să îi ajuți. 

Mai mult, originalitatea si unicitatea unui articol este importantă și dpdv SEO. Motoarele de căutare identifică automat conținutul duplicat și penalizează site-urile cu conținut copiat cu locuri mai joase în rezultatele Google. 

De ce este important marketingul prin conținut pentru afacerea ta?

Am explicat până acum în ce mod poți ajuta tu utilizatorii prin content marketing. Ei bine, a sosit vremea să explicăm în ce mod te poate ajuta pe tine marketing-ul prin conținut. 

Îți prezentăm o listă cu 5 dintre cele mai reprezentative avantaje pe care am considerat noi că ți le poate aduce o strategie de content marketing. 

Avantajele Marketingului prin Continut

Avantaj #1 – Îți ajută compania să construiască relații durabile și de încredere cu clienții tăi 

Un conținut de calitate va fi întotdeauna apreciat. Utilizatorii pot petrece și câteva ore pe un blog, dacă găsesc pe acesta informațiile care îi interesează. De asemenea, un conținut relevant și util, va determina utilizatorii să revină pe site-ul tău (deoarece aceștia știu că aici găsesc ceea ce caută), fapt ce conduce în timp la creșterea nivelului de încrederea în site-ul și în compania ta, precum și la consolidare unor relații durabile cu publicul vizat.  

Avantaj #2 – Te ajută să te poziționezi ca un expert în industria/nișa în care activezi

Faptul că de fiecare dată când caută pe Google informații din domeniu tău de activitate le apare site-ul tău în pagina de rezultate, le transmite utilizatorilor că tu ești autoritatea în domeniul respectiv, că tu deții cele mai multe răspunsuri și prin urmare compania ta este expertul la care trebuie să se adreseze în acel domeniu. Totul este să realizezi conținut real, calitativ și original, dar și să fii consecvent (nu te baza pe un articol per an). 

Avantaj #3 – Prin marketing-ul de continut, realizezi conținut care poate fi distribuit pe alte platforme social media

Conținutul este făcut să circule. Tuturor ne place să împărtășim cu cei apropiați un material care ne-a plăcut sau care ne-a lăsat o anumită impresie (fie ea și negativă). 

Această particularitate a marketingului prin conținut este foarte importantă pentru tine, deoarece fiecare distribuire pe care o face un utilizator pentru conținutul tău, înseamnă o nouă oportunitate pentru tine de a ajunge la alți utilizatori, de a atrage noi clienți, care pot distribui din nou la rândul lor materialele tale șamd, ajungând astfel, în timp, la un public din ce în ce mai mare. Cu alte cuvinte, marketingul prin conținut este o metodă foarte eficientă prin care îți poți ajuta publicul să lucreze în folosul tău. 

Avantaj #4 – Îți oferă multiple avantaje SEO

Fiecare articol sau pagină de conținut pe site-ul sau pe blog-ul tău reprezintă încă o pagină pe care Google o poate indexa. Cu cât mai multe pagini, cu atât mai multe șanse de afișare în rezultatele Google. Mai mult, conținutul în general și articolele în special, reprezintă o ocazie perfectă de a utiliza cele mai eficiente cuvinte cheie pentru afacerea ta. Cu cât ai cuvinte cheie mai specifice, cu atât poți targheta mai bine publicul pe care îl vizezi. De asemenea, canalele pe care postezi conținut sunt interconectabile, fapt ce conduce la creșterea traficului (adică a numărului de vizitatori) pe site. Ex trimiterea utilizatorilor de pe rețelele de socializare către site-ul companiei. 

Avantaj #5 – Crește popularitatea brandului 

Toate avantajele detaliate mai sus conduc la avantajul numărul 5. Fie că ne referim la creșterea numărului de utilizatori pe site sau la încrederea pe care o câștigă aceștia în businessul tău etc, marketing-ul prin conținut îți ajută compania să devină din ce în ce mai cunoscută de către publicul pe care îl targhetezi, dar și să ocupe un loc însemnat în mintea acestuia, prin urmare, putem spune că marketingul prin conținut contribuie la creșterea popularității brandului tău. 

De ce nu este bine să ignori marketing-ul prin conținut?

Content is King ! Continutul text este cel mai important in lumea SEO.

Nu trebuie să ne crezi pe noi, trebuie să-l crezi pe Bill Gates.

În 1996, într-unul din articolele sale intitulat “Content is King”, Bill Gates scria următoarele: 

Content is where I expect much of the real money will be made on the Internet”. 

Sau, adaptat în limba română: “Prin conținut mă aștept că se vor realiza cei mai mulți bani pe internet.”

Cu alte cuvinte, încă de pe atunci, co-fondatorul Microsoft intuia că succesul afacerilor online va fi generat de conținutul pe care îl generează și nu de “intensitatea” cu care se promovează. 

Așadar, ce putem înțelege din toate acestea? Și mai ales, de ce conținutul este “regele”?

Să spunem că ai o strategie de publicitate plătită, adică ți-ai creat niște anunțuri pe Google Ads, Facebook Ads etc iar acestea chiar au reușit să îți aducă niște vizitatori pe site. Însă o dată ajunși pe site, utilizatorii nu prea găsesc altceva în afară de câteva titluri pe homepage și eventual un număr de telefon.

În cazul acesta, prin ce au fost atrași utilizatorii să și rămână pe site-ul tău, o dată ce au ajuns pe acesta?

Ce i-a oprit să nu plece imediat de pe site după ce au constatat că nu găsesc pe acesta un conținut pe care să îl considere de interes?

Sau mai ales, ce anume îi poate determina pe utilizatori să realizeze o conversie pe site, dacă nu există nici un conținut care să îi îndemne să facă acest lucru?

Prin urmare, ce rost are un site construit pentru a vinde, dacă nu poate să facă acest lucru?

Atunci când realizezi conținut pentru platformele tale, trebuie să ai în vedere următorul aspect: nu este suficient doar să aduci vizitatori, ci este necesar să și reușești să-i reții cât mai mult timp pe site-ul tău.

În plus, este necesar să ai în vedere însăși motivul pentru care companiile lansează site-uri sau creează conținut: SĂ GENEREZE PROFIT. Iar acest lucru nu se realizează de la sine, clienții nu vor încheia tranzacții (sau cel puțin nu atât de des pe cât ți-ai dori) fără să “lucrezi” special pentru a le obține. Prin urmare, este necesar să creezi conținut orientat spre vânzări, orienta spre conversii, conținut care are un scop și un obiectiv bine definit și mai ales conținut care îndeamnă și face utilizatorul să își dorească să realizeze o conversie.

Când realizezi conținut, obiectivul tău trebuie să fie acela de a aduce utilizatorul cât mai aproape de momentul încheierii unei tranzacții. 

Un alt motiv pentru care nu trebuie să ignori marketingul prin conținut este următorul: 

  • PPC nu face față singur

Ce înseamnă acest lucru? 

Anunțurile plătite (PPC) au ca scop atragerea atenție utilizatorilor în mediul online. Acestea vin de obicei cu un element atractiv (precum o poză drăguță sau o reducere) și cu o promisiune: “dă click aici, pt că găsești X lucru… ”. Cu alte cuvinte, anunțurile sunt ca o poartă către ceea ce cauți. Dacă intri pe poartă (adică dacă intri pe anunț) ai ajuns unde doreai (sau cel puțin speri că asta se va întâmpla).

Pe de altă parte, conținutul (contentul) este ceea ce găsești după ce ai intrat pe poartă (adică după ce ai trecut de anunț).

Abia după ce ai ajuns pe site poți constata dacă promisiunea din anunț s-a adeverit sau nu și dacă într-adevăr site-ul respectiv merită timpul și atenția ta sau nu. Acum, când poți vedea concret “conținutul” site-ului pe care ai ajuns decizi dacă te vei mai întoarce pe acesta sau nu, dacă îl vei trimite și prietenilor sau nu și, mai ales, dacă te interesează să cumperi ceva de pe acesta sau nu. 

Altfel spus, atunci când îți promovezi compania, poți să ai o strategie de publicitate plătită foarte bine pusă la punct, însă dacă aceasta nu este susținută și completată de o strategie de conținut la fel de bună, treaba este doar pe jumătate realizată. 

Analiza landing page
Landing page-ul trebuie sa livreze ce se promite in anunt

Mai pe scurt:

  • PPC aduce vizitatori, iar Contentul îi reține, 
  • PPC atrage clienți, dar Conținutul îi convinge să cumpere.

Așadar, atât publicitatea plătită cât și marketing-ul prin continut sunt două instrumente de marketing deosebit de puternice, însă acestea nu trebuie privite separat ci impreuna.

Atunci când încerci să stabilești cea mai bună strategie de promovare online pentru compania ta, încearcă să ai o viziune de ansamblu și, de asemenea, încearcă să utilizezi cele două instrumente împreună și unul în completarea celuilalt, fără a prioritiza sau exclude pe vre-unul din acestea.

Ok, ai înțeles ce este marketingul prin conținut și de ce este deosebit de important pentru afacerea ta… Însă acum vine întrebarea esențială: CUM SE FACE?

Cum faci marketing prin continut eficient?

Ei bine, totul începe cu o Strategie !

Dacă vrei să creezi conținut de marketing eficient și orientat spre conversii, trebuie mai întâi să concepi o strategie de content marketing. Iată care sunt pașii pentru a face acest lucru:

Pasul #1 – setează-ți obiective SMART

Primul lucru pe care trebuie să-l faci înainte de a te apuca să creezi conținut, este să te întrebi de ce faci asta.

Ce vrei să obții cu acel conținut și ce avantaje dorești să îți aducă?

Înainte de a te apuca de treabă, stabilește-ți mai întâi obiectivele pentru viitorul conținut, însă încearcă să eviți obiectivele prea generale, precum “vreau să fac mulți bani”, ci încearcă să-ți setezi obiective SMART. Dacă nu îți este familiar conceptul, SMART este acronimul pentru Specific, Measurable, Achievable, Time-bound. Adică obiectivele tale trebuie să fie:

  • Specifice
  • Măsurabile
  • Care se pot “Atinge” (obține)
  • Realiste
  • Și încadrate în Timp

Pasul #2 – stabilește care sunt Indicatorii Cheie de Performanță (KPI’s) pe care îi vei urmări

După ce știi clar ce dorești să obții de la conținutul tău, trebuie să mergi și mai în amănunțime și să stabilești care sunt indicatorii care îți vor spune evoluția conținutului tău în funcție de fiecare obiectiv SMART în parte. De exemplu, dacă ai ca obiectiv creșterea numărului de conversii, indicatorii care te pot interesa sunt rata de conversie sau rata de abandon a coșului de cumpărături. Dacă obiectivul tău este legat de conștientizarea bradului (brand awareness), atunci te poți orienta după numărul de vizite pe site, numărul de abonări la newsletter etc. 

Pasul #3 – stabilește ce tip de conținut vei realiza

Următorul pas este să stabilești ce tip de conținut dorești să creezi. Așa cum am menționat și mai sus, nu încerca să prezinți lucrurile din perspectiva ta și a companiei tale, ci încearcă să înțelegi cine este publicul tău țină și mai ales, de ce și-ar dori acesta să consume materialele realizate de tine. O dată ce ai înțeles cine este audiența ta și ce ar anume ar putea prezenta interes pentru acesta, vei putea stabili ce tip de conținut vei realiza. Poate publicul tău apreciază webinariile sau poate blogurile, poate e-book-urile sau cursurile gratuite ș.a.m.d. Iată care sunt câteva dintre întrebările pe care ți le poți adresa, înainte de a stabili ce tip de conținut dorești să creezi:

  • Cine sunt potențialii tăi clienți?
  • Ce servicii/produse căută aceștia?
  • Pentru ce probleme caută aceștia soluții?
  • Unde ar căuta aceștia soluții pt probleme întâmpinate?
  • De ce ar avea aceștia nevoie de produsele/serviciile tale?
  • Cum îi poți ajuta tu / Ce soluții le poți oferi tu la probleme lor?

Pasul #4 – stabilește canalele pe care îți vei promova conținutul

Acum că știi ce tip de conținut vrei să creezi, este necesar să stabilești și unde vei posta/publica materialele pe care le-ai realizat. Uneori acest pas se contopește cu pasul anterior (#3), deoarece, de multe ori, atunci când identifici audiența, identifici automat și “locul” unde își petrece aceasta majoritatea timpului online. Ex: dacă știi că audiența ta petrece cel mai mult timp pe Facebook și ai stabilit că trebuie să creezi conținut de tip Facebook, nu mai este un mister unde vei posta conținutul de pe Facebook… Există, însă, cazuri în care lucrurile nu mai sunt atât de evidente. De exemplu, dacă ai creat niște articole, unde vor fi postate acestea? În secțiune de blog de pe site-ul tău? Sau pe alte blog-uri care au, probabil, autoritate mai mare online. Si dacă sunt alte bloguri, pe care le vei alege? etc

Pasul #5 – stabilește bugetul de care vei avea nevoie

Chiar dacă nu se plătește pe click și marketing-ul prin conținut poate presupune niște costuri. De exemplu, dacă vrei să pornești un canal de YouTube, ai cameră video sau alte echipamente necesare pentru a face acest lucru? Sau dacă vrei să te apuci să scrii articole, le vei redacta tu sau vei apela la specialiști în copywriting? Înainte de a porni la drum, asigură-te că dispui de toate fondurile și resursele necesare.  

Pasul #6 – creează și distribuie conținut

În sfârșit, ai ajuns și la partea distractivă ! După ce ai stabilit ce faci, de ce, pentru cine și cu ce, ești pregătit să creezi și să distribui conținutul propriu-zis. Nu uita, pentru foarte multe tipuri de content, nu este suficient să creezi o singură dată conținut și apoi să uiți de acel canal. Cheia în content marketing, este să fii consecvent. Sau altfel spus, dacă ai un canal de YouTube, nu te ajută prea mult să ai un singur clip, dacă ai un blog nu te poți baza pe un singur articol ș.a.m.d. 

Pasul #7 – măsoară și evaluează performanțele conținutului tău

Ok, acum conținutul tău este realizat, publicat și este pregătit să îți aducă rezultatele și conversiile pentru care te-ai străduit. Însă treaba ta nu s-a terminat. După ce ai trecut de partea de implementare, urmează partea de măsurare și evaluare (cu ajutorul instrumentelor specifice de marketing, precum Analytics). Este necesar să monitorizezi periodic conținutul tău, pentru a vedea modul în care interacționează utilizatorii cu acesta, precum și dacă obții rezultatele pe care le așteptai. Mai ții minte indicatorii cheie de performanță de la punctul #2? Ei bine, acum este momentul să verifici ce valori ai obținut pentru fiecare din aceștia, pentru a vedea dacă materialele tale sunt sau nu pe drumul cel bun. Măsurarea și evaluarea performanțelor conținutului sunt deosebit de importante, deoarece numai pe baza acestora poți verifica dacă s-au atins obiectivele previzionate sau nu, dar și ce trebuie să modifici sau să optimizezi, astfel încât să obții rezultate din ce în ce mai bune pe viitor. 

Cu ce să rămâi în minte după ce citesti această pagină 

Creează conținut cu un scop (de marketing) bine-definit;

Nu te grăbi, creează conținut de valoare și original care să fie de folos audienței tale;

Pune-te în locul utilizatorilor și întreabă-te de ce ar avea aceștia nevoie de tine;

Creează o strategie, înainte de a crea conținut.

Cere o oferta pentru servicii de content marketing