De ce sa NU angajezi un Consultant in Marketing

De ce să nu angajezi un Consultant în Marketing Online

Am discutat cu sute de antreprenori despre necesitățile lor de marketing online și mai ales despre ce servicii să achiziționeze pentru a își dezvolta afacerea.

Chiar și astăzi deși am o echipă care lucrează cu mine pentru clienții ce au externalizat către noi proiectele de marketing online, sunt de părere că majoritatea antreprenorilor se grăbesc să angajeze o firmă consultant de marketing online.

Deci, vă spun cu mâna pe inimă că inițial nu trebuie să mă angajați pe mine sau orice altă firmă de consultanță pentru activitățile de marketing.

Cauți un consultant în marketing?

În continuare vezi 3 motive pentru care să nu angajezi un consultant in marketing online

Un consultant in marketing online nu îți poate oferi rezultatele la care te aștepți peste noapte. Da, este adevărat că un consultant poate să te ajute în dezvoltarea afacerii mai ales în mediul online. DAR, de cele mai multe ori, antreprenorii care au vrut să angajeze firma mea pentru marketing online, nu erau pregătiți pentru asta.

 

1. Consultanții în marketing online nu sunt magicieni

Vă spun din capul locului că foarte mulți oameni de business cu care am discutat condițiile de colaborare se așteptau la miracole.
Imi pare rău dar ăsta este adevărul, un consultant în marketing online nu poate face miracole pentru o afacere la început de drum chiar dacă mediul online este unul foarte dinamic. Oricum ar fi, costurile în 99% dintre cazuri sunt foarte mari și nu există un buget care să le poată susține.

Consultanții sunt consultanți pentru un anumit motiv, sunt specializați în domeniul lor de activitate. În cazul nostru, firmele de marketing online sunt specializate în atragerea de trafic pe site-ul tău. Dar dacă ai un produs slab, o rată de conversie mică a site-ului sau oferta ta nu percutează la public, atragerea de trafic și creșterea vizibilități online nu va ajuta afacerea ta foarte mult.

Deci, asta înseamnă să fi antreprenor, trebuie să te implici mai ales în marketing. Dacă antreprenoriatul era ușor nu ar mai fi joburi cu program de 8 ore.

2. Nu poți construi un zgârie nor fără o fundație serioasă

Dezvoltarea unei afaceri online este precum construcția unui zgârienor. Dacă încerci să ridici peste noapte 30 de etaje fără o fundație solidă, construiești o clădire instabilă ce sigur va ceda.

Același lucru se întâmplă și cu afacerea online. Fără un produs sau serviciu de calitate, afacerea este sortită eșecului. Pentru a preveni o astfel de catastrofă tu ca antreprenor trebuie să găsești o metodă prin care să fi plătit bine pentru produsul sau serviciul care rezolvă probleme reale pentru clienții tăi. 

Fi fără grijă afacerea ta nu trebuie să fie unică. Nu trebuie să ai un produs inovator, din contră. Inovația are costuri foarte mari irecuperabile fără o echipă de investiții experimentată. Spre exemplu, agenția noastră de marketing online nu este unică și nici nu am fost primii experți pe piață, ba chiar din contră. Diferența între noi și alte agenții este doar la modul în care relaționăm cu clienții. Noi ce concentrăm atenția cu servicii personalizate pe un număr mai mic de clienți mai speciali pentru noi și care evident pot să ne susțină cheltuielile.

Ideea este că nici cel mai tare marketer nu poate transforma o afacere care se clatină, intr-o afacere de succes fără aportul major al antreprenorului și al echipei acestuia.

3. Înainte de a alerga, trebuie să mergi

Consultanții sunt scumpi. Dacă vrei să profiți de experiența unui consultant trebuie să fi pregătit să te miști foarte rapid asta pentru că ori îl plătești pentru fiecare oră, ori îl angajezi o lună. Oricum ar fi consultanții în marketing online sunt scumpi și trebuie să profiți la maxim de implicarea lor odată ce ai agreat un angajament cu ei.

Așadar, fi pregătit pe zona de marketing online înainte de a apela la un consultant de marketing online.

Adică, prima dată trebuie să îți promovezi singur afacerea online. Asta pentru a vedea pe propria piele ce presupune munca consultantului de marketing online și mai ales pentru a vedea cu ochii tăi efectul acțiunilor întreprinse.

Deci, dacă vorbim de promovarea online, poți să te implici în optimizarea site-ului pentru Google, poți crea pagina și profilele de social media, poți implementa conținutul articolelor în blog, toate acestea pentru a testa și a înțelege procesele.

Eu îți recomand să procedezi astfel
a. pentru optimizarea site-ului să apelezi la Instrumentul de Optimizare SEO OnPage gratuit.
b. pentru optimizarea vitezei site-ului urmează instructiunile din Google Pagespeed.
c. pornește un blog prin care să oferi informații de valoare publicului, despre produsul și serviciile firmei, dar mai ales despre echipa din firma ta, asta pentru că oamenii cumpără de la alți oameni.
d. interacționează pe mediile sociale precum Facebook si Google+ în numele afacerii tale. Dacă vrei un instrument util de automatizare foloseste Buffer.

Dacă nu ai disponibilitate să realizezi punctele a, b, c, d, poți angaja un intern, nu căuta direct un consultant. Caută un om pasionat de internet cu următoarele caracteristici
1. Este tehnic, adică știe măcar minimal să lucreze cu site-ul.
2. Este pasionat de citit, pentru a se informa pe internet despre acțiunile pentru care nu deține experiență.
3. Este răbdător și urmează îndeaproape instrucțiunile din ghiduri precum cel de optimizare site gratuit.
4. Este motivat și acționează rapid. Asta pentru a lucra eficient.

Cînd să apelezi la un consultant?

Odată ce ai incercat marea cu degetul, și ai niște concluzi la primele teste efectuate de tine, poți începe să discuți cu un consultant. Asigurăte că apelezi la consultant pentru sarcini clare și măsurabile. De ce? pentru că consultanții sunt specialiști, ceea ce înseamnă că sunt buni la ceva anume, dar nu se pricep la toate.

Eu am căzut în capcana de a apela la o firmă de consultanță în marketing online cînd afacerea mea era deja pe ducă și eu speram că un consultant mă va scoate la mal. Din păcate, consultanții nu pot face minuni. Și ce a rezolvat firma de marketing online in 6 luni pentru firma mea in 2005 puteam să rezolv și eu în 4 luni. Dar atunci nu știam ce știum acum. Deci, vorba aceea graba strică treaba.

Concluzie

Dacă vrei să accelerezi creșterea afacerii în mediul online, prima dată implică-te tu, vezi ce poți realiza și pregătește-te să lucrezi cu un consultant. Dacă tot investești fi sigur că înțelegi ce presupune cerința ta. Consultanții nu scot firme din faliment și nu fac minuni dacă produsul sau serviciul mai trebuie șlefuit.

Când vorbești cu consultanții fi atent, majoritatea sunt interesați doar de banii căștigați. Eu am 3 principii clare prin care știu că am făcut diferența în relația cu clienții mei. Unul dintre principii este că lucrez doar cu oameni pe care știu sigur că serviciile mele îi ajută.  Din păcate nu toți consultanții gândesc astfel.

Tu crezi, că ai nevoie de un consultant în marketing online?

Adrian Ficker

Adrian Ficker

Trainer Marketing Online la LeonPaul Media
Cultivator de ideii si strategii de vanzare online. Va ajut cu experienta practica in marketing si vanzari acumulata in 15 ani. Ca si antreprenor cunosc atat succesul cat si falimentul. Uneori castigi, uneori inveti.
Adrian Ficker

Ultimele postari ale lui Adrian Ficker (vezi toate)